La data de 19 mai 2025, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați de către reprezentanții unei societăți comerciale din comuna Mătăsari, județul Gorj, cu privire la o posibilă faptă de delapidare comisă de un angajat.
În urma verificărilor, s-a stabilit că în data de 17 mai 2025, un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Săulești, angajat al societății în calitate de conducător auto, ar fi folosit cardul de alimentare al firmei pentru a achiziționa 1.537,22 litri de motorină. Carburantul, în valoare totală de 10.868,15 lei, ar fi fost folosit pentru alimentarea mai multor autovehicule care nu aparțin companiei.
Incidentul a avut loc la o stație de alimentare din orașul Târgu Cărbunești, iar cazul este acum anchetat de polițiști. Pe numele angajatului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, conform prevederilor Codului Penal.










