Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Târgu-Jiu a fost reluată

0
80
Activitatea Secției Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Târgu-Jiu a fost reluată

În cursul după-amiezii de luni, conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a solicitat Direcției de Sănătate Publică (DSP) Gorj aprobarea reluării activității în cadrul Secției Obstetrică-Ginecologie, Blocului Operator și Blocului de Nașteri, după ce deficiențele semnalate anterior au fost remediate, iar majoritatea angajaților au primit rezultate negative la testele de autocontrol epidemiologic.

DSP Gorj a confirmat în această dimineață că activitatea poate fi reluată, în urma unui control efectuat de Serviciul de Control din cadrul instituției, care a constatat că neregulile care au dus la suspendarea activității au fost corectate.

Astfel, activitatea în cele trei structuri medicale va fi reluată, dar va fi desfășurată exclusiv de personalul medical care are rezultate negative la testele de autocontrol. Din totalul de 55 de angajați testați și retestați, 49 au avut rezultate negative – inclusiv 8 medici, asistente, infirmiere și îngrijitoare de curățenie. Șase angajați au fost depistați pozitiv: 2 medici, 3 infirmiere și 1 asistentă.

Planul de măsuri stabilit de medicii SPIAAM (Serviciul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale) ai spitalului rămâne în vigoare. Aceștia vor monitoriza în continuare respectarea strictă a măsurilor de prevenție, care includ purtarea permanentă a echipamentului de protecție și respectarea normelor de igienă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.