15.3 C
Târgu Jiu
29 mai 2026 11:29:07
Acasă Eveniment Angajat al IPJ Gorj, de la „mascați”, pe podium la Campionatul Național...

Angajat al IPJ Gorj, de la „mascați”, pe podium la Campionatul Național de Judo al MAI

0
189

Un luptător din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale al IPJ Gorj a urcat pe podium, joi, la Campionatul de Judo al Ministerului Afacerilor Interne, care s-a desfășurat la Călimănești, în județul Vâlcea. Paul Feroiu a ocupat locul I la individual, categoria +45 de ani, 90 de kilograme, acesta contribuind și la clasarea echipei Inspectoratului General al Poliţiei Române pe primul loc. „Agent șef principal de poliție Feroiu Nicolae Paul, luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Gorj, a obținut în cursul zilei de joi, locul I la Campionatul Național de Judo, organizat de Ministerul Afacerilor Interne , în orașul Călimănești, județul Vâlcea. Luptătorul a reușit să urce pe treapta întâi a podiumului, la categoria 90 de Kilograme, după ce în finală a învins un sportiv din cadrul Inspectoratului de Jandarmi al Județului Iași. Polițistul gorjean a obținut și anul trecut locul I, la Campionatul Național de Judo, organizat de Ministerul Afacerilor Interne, la Vaslui”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Paul Feroiu a făcut parte din echipa Poliției Române, care a obținut locul I. „Au participat și echipe din cadrul celorlalte structuri ale MAI. Locul I a fost ocupat de IGPR, locul 2 IGJR, locul 3 IGSU, locul 4 ACADEMIA DE POLIȚIE”, a mai declarat Victor Țuhașu.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!