Americanii de la CSM Târgu Jiu au intrat în carantină

0
10

CSM Târgu Jiu are în lot trei jucători americani care trebuie să petreacă o perioadă în carantină la sosirea în ţară. Primul dintre aceştia, Kevin Allen, a venit la începutul săptămânii trecute, iar în week-end au sosit la Târgu Jiu şi Jake Spurgeon și Darien McClain, toţi cei trei fiind acum în carantină.

Doi jucători americani de la CSM Târgu Jiu au ajuns vineri în România şi au intrat în carantină la Târgu Jiu. Jake Spurgeon și Darien McClain sunt ultimii doi jucători americani care au sosit la CSM Târgu Jiu. Aceștia au călătorit împreună din Portland, SUA, Spurgeon și McClain fiind şi colegi în trecut la Azusa Pacific.

Jucătorii celor de la CSM au venit din statul american Oregon, aterizând pe aeroportul din Amsterdam, Olanda, în cursul zilei de vineri, de acolo având un alt zbor de legătură către România, iar ultima parte a călătoriei spre Târgu Jiu au făcut-o cu mașina, din Bucureşti.

Potrivit normelor legale în vigoare, cetățenii care călătoresc din Statele Unite ale Americii și intră pe teritoriul României trebuie să petreacă o perioadă de 14 zile în carantină. Această prevedere este valabilă pentru toți jucătorii americani care vor veni în România în perioada următoare.

CSM Târgu Jiu mai are un jucător american legitimat pentru sezonul competițional 2020- 2021. Acesta este Kevin Allen care se află deja în România de o săptămână şi are şapte zile de carantină la activ.




Sursa aici

Lasă un răspuns