Acțiunea „Plantăm fapte bune la Negomir” a mobilizat peste 280 voluntari

0
227

Un număr de peste 280 de voluntari au participat, duminică, la acțiunea „Plantăm fapte bune la Negomir”. În cadrul acestei acțiuni s-au plantat aproximativ 9.000 de puieți de cer și salcâm, pe o suprafață de 1,8 ha și, în același timp, a fost organizată și o campanie de ecologizare în această zonă.

Duminică, 7 aprilie, aproximativ 280 de voluntari au răspuns prompt invitației de a participa la o acțiune de plantare în localitatea Negomir. Acest eveniment a făcut parte din cadrul campaniei naționale „Plantăm fapte bune în România”. Cei care s-au ocupat pe plan local de organizarea acestei activități au fost: Asociația „TEAM for NEXT GENERATION”, Primăria și Consiliul Local al Comunei Negomir, dar și S.J.G.D.A.S. Gorj.

În același timp, pentru buna desfășurare a evenimentului s-au mai implicat: S.C. Minprest Serv S.A., Direcția Silvică, Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Crucea Roșie Română – Filiala Gorj, Profi Rom Food, I.S.U. Gorj, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu”, D.G.A.S.P.C. Gorj, Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj, Liceul Teologic din Târgu Jiu, Liceul din Mătăsari, Liceul din Bâlteni, Liceul din Roșia – Jiu.

La finalul acțiunii, organizatorii au precizat că astfel de evenimente vor mai avea loc și în alte localități din județul Gorj.




Sursa aici

Lasă un răspuns