Poliţiştii gorjeni au organizat, marți, o acțiune în timpul căreia au depistat un șofer din Rovinari, care efectua cu autoturismul său transport neautorizat de persoane. „La data de 10 septembrie, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari și Postului de Poliție Negomir au desfășurat o acțiune punctuală, pe DN 66 Negomir – Rovinari, în vederea prevenirii și combaterii transportului ilegal de persoane. Astfel, cu ocazia controlului efectuat polițiștii au depistat în trafic, pe strada Constructorilor, din orașul Rovinari, un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din orașul Rovinari, căruia i s-a documentat activitatea de transport de persoane, contra cost, pe ruta Negomir – Rovinari și retur, fără să dețină autorizație taxi sau copie conformă valabilă, privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Prin urmare, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1000 de lei, conform Legii nr. 38/2003, privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere, iar ca măsură complementară s-a dispus reținerea certificatului și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare. Tot cu această ocazie, polițiștii au procedat la indisponibilizarea autovehiculului, pe o perioadă de șase luni”, se precizează într-un comunicat IPJ Gorj. Controalele vor continua și în perioada următoare, pentru depistarea șoferilor care fac transport ilegal de persoane, așa cum făcea și Gheorghe Dincă, ucigașul din Caracal.
Sursa aici









