Acinetobacter. Tot ce trebuie sa stii despre bacteria care a ucis doi oameni la spitalul ”Marius Nasta”

0
44

Acinetobacter sau Acinetobacter baumannii, bacteria care a ucis doi pacienți internați la Institutul ”Marius Nasta”, este una din cele trei superbacterii încadrate de Organizatia Mondiala a Sănătății în categoria cu risc major.

Bacteriile din frupul Acinetobacter se găsesc adesea în sol și apă și multe din ele pot infecta organismul uman. Însă cel mai des întâlnit este tipul Acinetobacter baumannii, un cocobacil gram-negativ care, în prezent, se găsește exclusiv în mediile spitalicești. Acesta poate provoca pneumonie, dar și infecții ale sângelui sau ale rănilor. Bacteria poate să trăiască în corpul uman și fără a provoca simptome, mai ales în cazul rănilor deschise.

Acinetobacter baumanii este supranumită și ”Irakibacter” pentru că incidența cazurilor ar fi fost mare în spitalele destinate răniților de pe frontul irakian. În prezent, Statele Unite se confruntă cu o problemă în rândul veteranilor din Irak și Afganistan care au rămas cu infecții imposibil de tratat, conform Wikipedia. Pentru că aceștia au ajuns, apoi, în spitale civile de pe teritoriul SUA, bacteria s-a răspândit și la civili.

Acinetobacter baumannii nu este o bacterie periculoasă pentru persoanele sănătoase

Dacă cel infectat este o persoană tânără și sănătoasă, Acinetobacter baumanii nu reprezintă un pericol major. Însă lucrurile stau cu totul altfel în cazul persoanelor cu boli cronice sau cu o vârstă înaintată. Acinetobacter este o bacterie oportunistă care atacă persoanele cu imunitate scăzută. Cei care au diabet sau boli cronice de plămâni sunt cei mai expuși pericolului, așa cum a fost și cazul celor doi pacienți care au decedat la Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”.

Pericolul este mai mare la pacineții grav bolnavi care sunt internați în spital, care sunt ventilați mecanic sau au montate alte dispozitive invazive, de exemplu un cateter pentru urină. Acinetobacter baumanii se transmite de la o persoană la alta prin contact direct sau pprin contactul cu suprafețe contaminate.

Acinetobacter baumanii. Ilustrație 3D.

Acinetobacter baumanii este o bacterie rezistentă la antibiotice

Organizatia Mondiala a Sănătății a încadrat Acinetobacter baumanii în categoria de risc major deoarece această bacterie este rezistentă la multe din antibioticele pe care le folosim în prezent. Așa se face că tratamentul este dificil și trebuie deci de medicul curant ținând seama de particularitățile fiecărui caz.

Pe aceeași listă cu bacterii periculoase OMS mai menționează Pseudomonas aeruginosa, și Enterobacteriaceae, alte organisme rezistente la antibiotice.

Acinetobacter baumanii a ucis doi pacienți la insitutul ”Marius Nasta”

Cei doi pacienți erau internați la secția de terapie intensivă de la Institutul ”Marius Nasta”. În prezent mai există doi pacienți cu aceeași infecție care sunt tratați de spitalul ”Marius Nasta”. Direcția de Sănătate Publică a demarat o anchetă pentru a stabili dacă există legături între cazuri și dacă se poate vorbi despre un focar de infecție nosocomială cu Acinetobacter baumanii.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns