Un şofer şi-a băgat familia în spital, după ce a plecat de pe loc fără să se asigure. Acesta, soția sa, o femeie de 29 de ani și fetița lor de doi ani au ajuns la spital, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat care a fost rănit în urma impactului. Accidentul a avut loc duminică, în comuna Lelești.
„Un conducător auto, în vârstă de 33 de ani, din Târgu-Jiu, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Brădiceni, care circula regulamentar pe DJ 672. În urma impactului, cei doi conducători auto, soția și fiica celui care nu a acordat prioritate de trecere au suferit leziuni fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Sursa aici









