Un tir încărcat cu piese metalice s-a răsturnat, luni, în Defileul Jiului, în zona Lainici, după ce şoferul a pierdut controlul volanului, fiind nevoie de o macara pentru ridicarea autotrenului. În urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că, cel mai probabil, evenimentul s-a produs din cauza vitezei. Șoferul a scăpat cu răni ușoare.

„ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de un accident rutier produs pe Defileul Jiului, zona Lainici, în care a fost implicat un autotren care s-a răsturnat. La fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcerare din cadrul Gărzii de Intervenție Bumbești-Jiu, un echipaj pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj.

În urma impactului, conducătorul autotrenului a suferit leziuni și a fost preluat de către echipajul SAJ”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Potrivit polițiștilor, șoferul a ieșit singur din cabina tirului. „A rămas tamponare. Șoferul avea doar câteva zgârieturi”, a precizat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Sursa aici









