Mai multe echipaje ale poliției, mascați și ambulanțe se află în aceste momente în cartierul Griviței – Comuna din Paris din Tg-Jiu. Din primele informații, câțiva tineri ar fi fost urmăriți de polițiști, au intrat cu autoturismele în gardurile din zonă și au fugit. Martorii oculari afirmă că s-au auzit și focuri de armă, iar o persoană este grav rănită. Revenim cu detalii!
UPDATE. IPJ Gorj a detaliat, miercuri, intr un comunicat de presa, ce s a intamplat seara trecuta pe strazile din Tg Jiu.
„La data de 8 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe bulevardul Republicii, au procedat la urmărirea, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, unui autoturism înmatriculat în județul Mehedinți, al cărui conducător nu a oprit la semnalul regulamentar efectuat de polițiștii rutieri.
La efectuarea virajului la stânga de pe strada General Dragalina, pe strada Comuna din Paris, conducătorul auto de 26 de ani, din orașul Segarcea, județul Dolj, a pierdut controlul direcției, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un gard.
În urma impactului a rezultat avarierea autoturismului și rănirea unei pasagere, de 17 ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cu ocazia verificării în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere de nici o categorie, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării de mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o prsoană care nu deține permis de conducere”, se arata in comunicatul IPJ Gorj
Sursa aici









