17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 22:06:49
Acasă Actualitate Ziua Națională a Ambulanței la Târgu-Jiu. Rafila nu mai ajunge

Ziua Națională a Ambulanței la Târgu-Jiu. Rafila nu mai ajunge

0
32
ziua națională a ambulanței

Peste 600 de participanți din toată țară vor fi prezenți vineri, 28 iulie, la Ziua Națională a Ambulanței Române, care va avea loc în municipiul Târgu Jiu.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, nu va ajunge la Târgu-Jiu, vineri, deși îi fusese anunțată vizita. Vor fi prezenți, însă, un secretar de stat din minister și un consilier de stat de la Cancelaria prim-ministrului.

Manifestarea va începe vineri, la ora 10.00, în Piața Prefecturii, după care va continua cu o paradă a ambulanțelor din toată țara. Până acum, Ziua Ambulanței a mai fost organizată în București, Iași, Oradea, Alba Iulia.

Conform managerului SAJ Gorj, Tiberiu Tătaru, peste 500 de angajați ai serviciilor de ambulanță din țară se vor afla la Târgu-Jiu și zeci de ambulanțe vor defila prin centrul orașului pentru a marca 117 ani de activitate a instituției.

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată în fiecare an la 28 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!