Zeci de copii s-au jucat pe gazonul Stadionului Municipal

0
28

Câteva zeci de copii, preşcolari de la grădiniţe din Târgu Jiu, au alergat vineri pe gazonul de pe stadion, după ce au făcut o vizită şi la Primăria Târgu Jiu. Micuţii au fost încântaţi să vadă pentru prima dată stadionul şi li s-a permis chiar să intre pe gazonul acestuia pentru a alerga.

Zeci de copii de la două grădiniţe din Târgu Jiu au vizitat vineri noul stadion din Târgu Jiu, după ce au vizitat şi Primăria Târgu Jiu. Vizita face parte din proiectul „Aducerea preşcolarilor în mediul social”, coordonat de cadrele didactice Elena Claudia Burci, Irina Zorzon, Oana Anisia Contes şi Cecilia Sichitiu, cele care i-au şi însoţit pe copii pe stadion. Demersul inedit are ca scop cunoaşterea oraşului natal, a aspectelor administrative, economice, geografice, culturale, istorice şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea abilităţilor de a se descurca în perimetrul oraşului. Pentru majoritatea copiilor a fost pentru prima dată când au văzut un stadion cu teren de fotbal şi o pistă de atletism, aceştia alergând continuu pe iarba verde de pe Municipal dar şi pe pista stadionului.

Primarul Marcel Romanescu a fost gazde micuţilor când au vizitat Sala de Consiliu şi biroul primarului declarând că este bucuros de oaspeţi şi că ăşteaptă şi alţi copii să îi treacă pragul. ”Am primit astăzi vizita micuţilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 1 şi Grădiniţa cu Program Normal nr. 20 din Târgu Jiu. O adevărată explozie de bucurie care a molipsit întreaga instituţie. Copiii au vizitat atât primăria, cât şi noua arenă sportivă unde au alergat pe gazon şi pe pista de atletism. I-am asigurat pe părinţii prezenţi, cât şi pe doamnele educatoare de tot sprijinul instituţiei pe care o conduc în ceea ce priveşte continuarea modernizării unităţilor de învăţământ din municipiu. Uşa primăriei rămâne deschisă tuturor copiilor care doresc să viziteze instituţia, pentru că trebuie să înveţe de mici modul în care este administrat oraşul în care cresc. Le mulţumesc pentru vizită şi îi aştept să ne treacă din nou pragul”, a declarat primarul Marcel Romanescu.

Pentru mulţi dintre copiii din Târgu Jiu şi din judeţ ar fi benefică o zi a porţilor deschise la noul stadion din Târgu Jiu pe care foarte mulţi copii şi tineri şi-ar dori să îl vadă, acesta fiind majoritatea timpului închis pentru public.

Original Article

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns