Weber: Sunt convins că votul se va păstra și în plen. Nu poți să vinzi iluzii

0
9

Proiectul de lege pentru pensionarea la 52 de ani a minerilor și a salariaților din termocentrale a trecut de Comisia de muncă, dar urmează să ajungă în plen. Parlamentarul social-democrat, Mihai Weber, spune că a fost o luptă, fiind nevoie să se depășească anumite orgolii.

”Am avut de dus o luptă într-o Comisie de Muncă privind o promisiune pe care am făcut-o celor care lucrează în condiții deosebite de muncă, fiind vorba despre angajații Complexului Energetic Oltenia. Nu a fost ușor pentru că a trebuit să depășim orgolii și anumite interese personale, dar am reușit să trecem amendamentele însușite de Comisie. PNL s-a opus acestui amendament și s-au abținut de la vot”, a spus Mihai Weber.

Parlamentarul mai spunecă este convins de păstrarea votului în Plenul Camerei Deputaților. ”Sunt convins că acest vot se va menține și în Plen. Am avut o discuție la nivel de lideri de grupuri și nu la nivel de o persoană anume din anumite partide. Am speranța că acest vot se va menține. Am depășit faza de a-și asuma o persoană anume. Sunt multe orgolii, multe persoane dornice de afirmare care își fac imagine pe CNP. Nu este normal să îți bați joc de oamenii care au protestat și să le vinzi iluzii”, a mai declarat Weber.

În comisie, proiectul a fost susținut de PSD, USR și AUR.

Sursa aici

Lasă un răspuns