Liderul PSD Gorj susține că alegerile ar trebui amânate. Mihai Weber susține căintersele liberalilor nu ar trebui puse mai presus de binele românilor.
“Este o problemă extrem de delicată. Eu, personal, nu văd rostul alegerilor pe 6 decembrie, pe acest fond de infectări într-un mod alarmant, când numărul a trecut de 5.000-6.000 pe zi. Gândiți-vă că acest număr este dat de testările făcute zilnic. Dacă s-ar fi respectat procedura pe care alte țări europene au îmbrățișat-o, în sensul de a testa masiv, lucrurile ar sta altfel. (..) Nu se poate să avem alegeri pe fondul acestui număr uriaș de persoane infectate, de decese, când vedem ce se întâmplă în spitalele din România, că nu mai există paturi disponibile, că secțiile ATI sunt supraaglomerate, iar personalul medical nu face față și este subdimensionat. În toate zonele din România se îmbolnăvesc cei care sunt în prima linie, doctorii, asistenții, cei care trebuie să asigure siguranța și sănătatea fiecărui cetățean român. Pe zi ce trece, imaginea celor de la PNL se erodează. Își dau seama că în primăvară vor fi cu un scor dezastruos și atunci țin cu tot dinadinsul să organizeze aceste alegeri în decembrie”, a transmis Mihai Weber.









