Weber: Ne dorim ca pe viitor să se pună accent, în primul rând, pe pacient

0
107

Liderii PSD Gorj, așteptări mari în urma modernizărilor anunțate la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu. Președintele organizației județene Mihai Weber speră ca și în actul medical să se vadă o schimbare după ce medicii vor beneficia de aparatură de înaltă performanță. La nivel național a fost alocat cel mai mare buget pentru sănătate din toată istoria post-decembristă a României, o parte din sume fiind distribuite Gorjului.

Mesajul transmis de Ministrul Sănătății la Gorj a fost unul destul de clar. Sorina Pintea a atins un punct sensibil despre care pot vorbi doar pacienții-calitatea serviciilor oferite. Oficialul a promis la ultima sa vizită că se va ocupa personal de remedierea mai multor probleme ale principalei unități sanitare din județ, însă, este clar că fără sprijinul cadrelor medicale, niciuna dintre promisiunile făcute de ministru nu se poate realiza. Liderii PSD Gorj pun și ei umărul la schimbarea lucrurilor în bine prin atragerea de fonduri în domeniul sănătății gorjene. Mai multe secții ale Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu vor intra într-un proces amplu de reabilitare. Mihai Weber este convins că medicii au înțeles mesajul transmis de ministrul Sănătății Sorina Pintea și speră ca pe viitor percepția celor care ajung în unitate sanitară să se schimbe.

„Pacientul primează”

„PSD a creat toate condițiile pentru ca sistemul sanitar să funcționeze la standarde înalte de calitate. A majorat salariile medicilor și asistentelor medicale, a dotat spitalele cu aparatură medicală de ultimă generație, a reabilitat și modernizat majoritatea secțiilor din Spitalul Județean Gorj. Ministrul Sănătății a promis că va reveni la Gorj, așteptăm cu interes vizita. Eu cred că nu se va ajunge la retragerea acreditării pentru că se știe ce investiții urmează să fie realizate la nivelul Spitalului Județean. Ne dorim ca pe viitor să se pună accent, în primul rând, pe pacient. Noi vom pune umărul la creșterea calității serviciilor oferite, medicii vor aduce un plus prin actul medical oferit. Toată lumea trebuie să știe că problemele pacientului primează, și, eu cred că prin lucrările ce vor fi demarate problemele la Spitalul Județean de Urgențe Târgu Jiu se vor rezolva”, a declarat președintele PSD Gorj Mihai Weber.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns