Weber îi pune frână lui Iordache. “Să nu vorbim despre gașca noastră”

0
15

Președintele PSD Gorj îl urechează pe Ion Iordache. După ce fostul lider ALDE a făcut declarații confuze la adresa candidatului social-democrat la Primăria Târgu Jiu, Mihai Weber s-a văzut nevoit să limiteze discuțiile pe această temă, în organizația pe care o conduce. Dacă mai vrea să facă parte din PSD Iordache trebuie să respecte regulile.

Președintele organizației județene PSD Gorj pune punct discuțiilor referitoare la candidatura lui Ciprian Florescu. „Eu cred că a fost o declarație nefericită. Domnul Iordache nu a înțeles care sunt regulile în PSD. Atâta timp cât am spus că avem candidați în toate localitățile, cred că orice declarație pe această temă creează nemulțumiri. Decizia am luat-o: Ciprian Florescu este candidatul la Primăria Târgu-Jiu. Nu se impunea să iese în public să facă declarația respectivă. Probabil domnul Iordache nu a știu că orice opinie se spune în interiorul partidului. Declarația lui a inflamat spiritele și pe bună dreptate! Ce facem acum, venim fiecare și ne dăm cu părerea că ar fi mai bun un candidat sau altul?!”, a transmis liderul Mihai Weber la un post de radio local.

Soldățelul Iordache

Declarația șefului de organizație l-a iritat pe Ion Iordache. Cel nou venit în partid susține că nu este membru cu acte în regulă dar, pe de altă parte, emite să se țină cont de părerile sale. “Nu sunt membru PSD, nu sunt soldățel PSD. Am luat decizia să vin în PSD la solicitarea lui Weber și Popescu care mi-au cerut să mă alături echipei, asigurându-mă că se dorește o reformare a PSD. Am discutat că voi fi alături de această echipă până la alegerile locale și apoi să stabilim alt pas. Eu voi spune tot timpul ce am de spus și, acum, când am discutat despre ce avem de făcut și ce trebuie să facem se pare că unii s-au inflamat pentru că nu știu ce înseamnă munca. Weber a încercat să liniștească spiritele”, afirmă Iordache.

Cine a dovedit?!

Pe de altă parte Iordache nu ar renunța nici la colaborarea cu PSD, în iarnă fiind în cărți pentru un loc pe listele la alegerile parlamentare. Între timp dă înainte cu discursul folosit pe vremea când era liderul ALDE Gorj. „Rămân în această echipă în situația în care se înțelege că trebuie să departamente care să ajute comunitatea. Trebuie să venim cu soluții și proiecte și să nu vorbim despre gașca noastră. Condiția mea este să simt că această echipă își dorește să se reformeze și să aducă oameni care au dovedit și care pot să facă performanță”, a mai declarat Ion Iordache.

Articolul Weber îi pune frână lui Iordache. “Să nu vorbim despre gașca noastră” apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.