22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:03:59
Acasă Headlines Virgil Drăguşin a depus vineri jurământul. Anca Bordușanu a demisionat

Virgil Drăguşin a depus vineri jurământul. Anca Bordușanu a demisionat

0
54

Noul prefect al județului Gorj, liberalul Virgil Drăguşin, a depus, vineri, jurământul, punctând că şi-a propus să gestioneze, cât mai bine, organizarea alegerilor locale şi europarlamentare.

Virgil Drăguşin a ocupat, în trecut, funcţia de subprefect de două ori.

“În primul rând mi-am propus ca în perioada următoare să gestionăm foarte bine organizarea alegerilor locale şi europarlamentare, cu siguranţă nu vor lipsi nici provocările din cadrul Instituţiei Prefectului, dar şi problemele legate de judeţ cu tot ceea ce înseamnă controlul de legalitate al autorităţilor publice locale. Îmi doresc ca, împreună cu colegii din Instituţia Prefectului, să ducem cu succes la îndeplinire toate aceste provocări”, a declarat Virgil Drăguşin.

Fostul prefect al judeţului Gorj Iulian Popescu a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia din funcţie. El este candidatul PNL Gorj pentru funcţia de primar al municipiului Târgu Jiu la alegerile locale din 9 iunie.

Şi Anca Borduşanu (preşedinte OFSD Gorj) şi-a înaintat demisia din funcţia de subprefect al judeţului Gorj.

“Eliberarea din funcţia de subprefect este ca urmare a demisiei pe care eu am înaintat-o ministerului, această decizie am luat-o împreună cu echipa PSD, şi pentru că există o interdicţie legislativă cu privire la faptul că un subprefect nu poate, sub nicio formă, să facă deloc teren şi campanie electorală, am considerat că este nevoie de implicarea mea, am considerat că este nevoie de aportul meu în această campanie electorală şi am luat decizia de a demisiona din funcţia de subprefect. (…) O să mă regăsiţi pe lista Consiliului Judeţean la alegerile din 9 iunie”, a transmis ea conform Agerpres.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!