VIDEO: Braconier filmat pe Jiu, în zona Gârbov, în timp ce întindea plasele

0
49

Un pescar a filmat pe râul Jiu, în zona localității Gârbov, de lângă Turceni, un braconier aflat într-o barcă în timp ce întindea plasele pentru capturarea peștelui. Înregistrarea video a fost postată pe un grup de Facebook dedicat pescuitului pe râul Jiu.

Claudiu Fiu, vicepreședintele Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) Gorj, a spus că se efectuează verificări pentru depistarea braconierului: „Am văzut imaginile și imediat am trimis echipe pentru prinderea persoanei respective. În permanență se efectuează verificări în zona respectivă, pentru prinderea braconierilor“.

Polițiștii au confiscat plase în lungime de doi kilometri

Ultima acțiune a poliției s-a desfășurat în urmă cu mai puțin de o lună. La locuinţele a trei bărbaţi din comuna Plopşoru s-au găsit plase care se întind pe doi kilometri.

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni fiind în continuarea cercetărilor într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol, au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară la imobilele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 34 şi 47 de ani, din comuna Plopşoru.

Cu ocazia percheziţiilor, poliţiştii au identificat 18 plase de pescuit cu fir textil şi monofilament, de diferite dimensiuni, interzise la deţinere şi utilizare, care ar fi fost folosite de cei trei bărbaţi la braconarea resurselor acvatice vii din râul Jiu.

În urma măsurării tuturor celor 18 plase, a rezultat o dimensiune totală de 2000 de metri liniari de plasă monofilament şi fir textil, acestea fiind ridicate în vederea confiscării.

Valoarea estimată a bunurilor confiscate este de 15.000 lei.

În cauză poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.