Fostul premier Victor Ponta a fost invitat la inaugurarea stadionului municipal.
Ponta s-a arătat deranjat, săptămâna trecută, într-un interviu pentru Radio Infinit, că nu a fost chemat la evenimentul de predare-primire a arenei, deși a fost cel care a aprobat investiția, în mai 2015. Pentru a evita orice fel de discuții, primarul Marcel Romanescu le-a trimis invitații tuturor parlamentarilor de Gorj.
Primarul Romanescu nu vrea ca noul stadion să fie folosit de mai mult de trei echipe de fotbal. Cu excepția Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, mai există acum două solicitări: a echipei lui Adrian Mititelu, FC Universitatea Craiova și cea depusă de Viitorul Pandurii. Tariful, aprobat în consiliul local pentru folosirea stadionului, este de 10 mii de lei pe meci.









