Vești proaste pentru economie. Va urma o perioadă plină de probleme la nivel european

0
10

În mod firesc, măsurile restrictive impuse în majoritatea țărilor din UE se vor răsfrânge și în plan economic.

Conform ultimelor estimări făcute de specialiști, în trimestrul al 3-lea a existat o redresare a economiei din zona euro. Este vorba despre perioada verii, în care măsurile restrictive impuse în perioada pandemiei de coronavirus s-au relaxat, iar lucrurile au revenit într-o măsură importantă la normal.

Va urma însă o perioadă dificilă, pentru că majoritatea țărilor și-au restrâns activitățile obișnuite, au revenit la restricții, iar Franța, Germania sau Belgia au anunțat că intră în carantină totală.

Previziunile au fost pesimiste

Datele prezentate de economiști arată faptul că produsul intern brut din zona euro a crescut cu un procent de 12,7% în trimestrul al treilea, comparativ cu cele trei luni anterioare, conform biroului european de statistică Eurostat. Analiştii erau mai pesimiști în această privință și se aşteptau la o creştere de 9,4%.

Trendul va fi cu siguranță unul trecător, în condițiile în care se așteaptă o contracție a economiei din zona euro. Va mai trece mult timp până când lucrurile vor reveni la normal și din punct de vedere social, dar și financiar. „Economia zonei euro şi-a revenit în trimestrul al treilea, odată cu deblocarea activităţilor, dar recuperarea completă este încă foarte îndepărtată, iar în trimestrul al patrulea ar putea avea loc un regres important”, a declarat Claus Vistesen, economist la Pantheon Macro.

Veștile bune au fost, urmează cele rele

În Franța, PIB-ul a înregistrat o creștere de 18,2% între lunile iulie și septembrie. Și asta după ce în trimestrul al 2-lea, PIB-ul scăzuse cu un procent de 13,7%.

În Germania, Produsul Intern Brut s-a mărit cu 8,2% comparativ cu trimestrul al 2-lea. A crescut și nivelul de consum al populației, a crescut și volumul exporturilor.

Urmează însă veștile proaste și perspective deloc îmbucurătoare. „Aceste îmbunătăţiri sunt pe cale să fie anulate de al doilea val de Covid-19 şi de o nouă rundă de blocaje naţionale”, a anunțat Andrew Kenningham, economist-şef la nivel european la Capital Economics.

Original Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.