VEȘTI pentru tinerii care așteaptă să se mute în locuințele ANL din cartierul Narciselor

0
10

Deși cele 40 de unități locative din cartierul Narciselor au fost repartizate încă din anul 2018, nici până acum târgujienii care au îndeplinit condițiile pentru a intra în posesia lor nu s-au putut muta. Potrivit lui Marcel Romanescu, motivul este acela că au apărut probleme contractuale între Agenția Națională a Locuințelor și constructorul care ar fi trebuit să introducă utilitățile. Edilul Târgu-Jiului anunță că, săptămâna trecută, a discutat cu directorul Agenției Naționale pentru Locuințe pe această temă. Marcel Romanescu spune că a primit asigurări că, în luna octombrie, problema se va rezolva. „Din fericire pentru noi, după schimbarea PSD de la guvernare, lucrurile se finalizează. Am avut vizita directorului general de la ANL, săptămâna trecută, la Târgu-Jiu, care mi-a garantat că, la începutul lunii octombrie, tinerii se pot muta în acele locuințe. A fost o problemă în relația contractuală între Agenția Națională a Locuințelor și constructor, o problemă care trebuia rezolvată prin implicarea tuturor factorilor de decizie de la nivelul județului Gorj. Noi am făcut, avem sute de adrese, însă nefiind implicat în acest contract, nu am putut face altceva decât să punem presiune. A fost un război al surzilor. Noi făceam adrese, iar guvernul Dăncilă ne trimitea răspuns că se rezolvă problema”, a conchis Marcel Romanescu.

Tag-urianl featuredOriginal Article

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.