Veste tristă. Sâmbătă dimineața, profesoara Emilia Corbei, de la școala din Scoarța, pentru care primarul din localiatate a lansat o campanie de donare de sânge, a pierdut lupta cu boala.
Femeia în vârstă de 48 de ani a decedat sâmbătă dimineața, în spitalul din Craiova. Întrega comunitate, colegi, angajații primăriei, prieteni, rude dar mulți dintre cei care i-au aflat povestea, au mers să doneze sânge, însă, din păcate, organismul Emiliei a cedat.
Mesaje de condoleanțe sunt transmise în mediul online.
”Cu durere în suflet am aflat în această dimineață tragica veste cum că doamna Emilia Corbei s-a stins din viață! Pe lângă faptul că ne-a fost o dirigintă exemplară 4 ani de zile în școala generală, ne-a fost totodată ca o a2-a mamă pentru fiecare dintre noi! Vă mulțumim că ne-ați fost alături când am avut nevoie, ne-ați ascultat, și cel mai important, mulțumim că ne-ați format ca persoane!
💔Veți rămâne veșnic în amintirea noastră! Drum lin către ceruri! Dumnezeu să vă odihnească în pace!” este unul dintre mesajele elevilor săi.
Dumnezeu s-o odihnescă în pace!










