Un TIR plin cu frigidere s-a răsturnat în șanț, după ce șoferul a fost înțepat de o albină

0
110

TIR cu frigidere răsturnat în șanț, la Vâlcea, vineri, 31 august, după ce șoferul a fost înțepat de o albină și a intrat în șoc anafilactic, fiind alergic la înţepăturile de insecte.

Evenimentul a avut loc pe DN 67, în localitatea Căzăneşti, din județul Vâlcea, iar bărbatul aflat la volanul TIR-ului, care era încărcat cu frigidere, a fost transportat la spital de către un echipaj medical de la Ambulanţă.

„Conducătorul unui TIR de Gorj care circula din direcţia Râmnicu Vâlcea – Horezu, a fost înţepat de o insectă, a pierdut control asupra volanului şi s-a răsturnat în şanţ. Şoferul nu a fost rănit, dar a fost transportat la spital deoarece este alergic la înţepătura de albine”, au precizat reprezentanţii Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, citați de Agerpres.

Au fost scurgeri de combustibil din rezervorul TIR-ului, însă în cantitate mică, astfel că nu a fost necesară întreruperea circulaţiei rutiere, dar s-a circulat alternativ.

La intervenţie au participat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere pentru asigurarea măsurilor împotriva incendiilor şi un echipaj medical de la Serviciul de Ambulanţă.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.