21.8 C
Târgu Jiu
09 iun. 2026 10:18:10
Acasă Actualitate Un profesor de Informatică şi un elev olimpic vor primi distincţia de...

Un profesor de Informatică şi un elev olimpic vor primi distincţia de „Cetăţean de Onoare“

0
15

Ceremonia va avea loc joi, 27 mai, în cadrul şedinţei festive a Consiliului Local Târgu Jiu, care se va desfăşura la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu“ „Giovani Popescu este un tânăr extraordinar, care a câştigat nenumărate premii la nivel internaţional, participând la cele mai importante concursuri din domeniul Informaticii. Sunt rezultate remarcabile, care au făcut ca numele oraşului nostru să fie rostit în toate colţurile lumii. Tânărul informatician a fost pregătit de domnul profesor Eugen Nodea, un cadru didactic al Colegiului Naţional “Tudor Vladimirescu” cu rezultate de excepţie. Elevii pregătiţi de dânsul s-au făcut mereu remarcaţi, iar domnul profesor se implică activ în dezvoltarea învăţământului la nivelul municipiului Târgu Jiu şi al judeţului Gorj. De altfel, domnul Eugen Nodea conduce Centrul Judeţean de Excelenţă Gorj. Îmi revine plăcerea să acord titlul de Cetăţean de Onoare domnului Nodea şi tânărului Giovani Popescu în şedinţa festivă a Consiliului Local ce va avea loc joi, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu”. Ne dorim o dezvoltare rapidă a municipiului nostru şi dorim ca exemplul celor doi să fie urmat de cât mai multe persoane“, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Giovani Popescu, primul elev din Gorj alificat la Olimpiada Internaţională de Informatică

Giovani Popescu s-a calificat la Olimpiada Internaţională de Informatică. Concursul va avea loc în luna iunie. Este primul elev din judeţul Gorj care reuşeşte să ajungă la această performanţă. Giovani a fost selectat să facă parte din lotul redus al României. Aceasta a fost prezent şi anul trecut în lotul României la Informatică. Liceanul este în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu. El va studia, apoi, la Politehnica Bucureşti.Articolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!