
În ultimele două săptămâni, au fost înregistrate 9 cazuri de infectare cu coronavirus pe raza comunei Cătunele. Miercuri, localitatea a intrat în scenariul roșu, având în vedere că a fost depășit indicele de 3 infectări la mia de locuitori. Elevii care reveniseră, de luni, la școală vor face din nou cursuri online. Primarul Florinel Țuilă este nemulțumit. Spune că virusul a fost adus în comună de oameni care au fost internați, în ultima perioadă, în spitale și care au făcut dializă. Edilul cere Direcției de Sănătate Publică Gorj să facă anchetă epidemiologică transparentă pentru a vedea exact de unde a apărut din nou boala. ”Am fost în scenariul portocaliu, iar, de astăzi, suntem în scenariul roșu. Nu mi se pare corect ce s-a întâmplat, dar respectăm legea. Sperăm să ieșim din acest scenariu cât mai repede. Trebuie să înțeleagă că boala nu vine de la copii, ci de la persoanele adulte, cele care fac dializă. Boala este adusă din spitale. Vreau să se facă anchetă epidemiologică. Vreau să fac o anchetă transparentă și să se vadă de unde a venit virusul. Boala nu a venit în niciun caz din comună, din magazinele din comună. În comună avem un caz cu un copil nou născut, de 3 săptămâni, care a venit cu COVID. Mai avem un caz cu un bătrân, care, după ce s-a externat din spital, a venit acasă, în familie cu coronavirus. În plus, mai avem două persoane care au făcut dializă și sunt infectate. În ultimele două săptămâni, au fost înregistrate în total 9 cazuri, dintre care o persoană, care făcea dializă, a decedat”, a conchis Florinel Țuilă.
Tag-urifeaturedSursa aici







