Un ministru vrea ca școala să înceapă cu 45 de minute de gimnastică și nutriție

0
16

Noul ministru al Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novak (UDMR), a declarat la Digi24 că ar trebui introdusă o altă formulă pentru educația fizică din școli.

„Haide să găsim altă formulă de educație fizică, 45 de minute de stretching plus nutriție. Eu aș pune prima oră să începem de aici, prima oră în fiecare zi 45 de minute de gimnastică și nutriție, dupa aceea suntem fresh, putem să începem să învățăm”, a spus ministrul Sportului. El recunoaște că viziunea sa reformistă îi șochează pe mulți și așa s-a întâmplat și când a preluat conducerea Federației Române de Ciclism. „Am primit multe uppercut-uri și picioare în fund”, a spus Eduard Novak.

Ministrul a mai spus că în opinia sa ar trebui finanțate cu precădere sporturile unde România are șanse să obțină medalii și a enumerat între acestea gimnastica, canotajul, halterele, atletismul, inotul, ciclismul.

Unic campion paralimpic al României, Carol Eduard Novak a adăugat că nu renunță la activitatea sportivă pe durata mandatului. Vrea să participe, ca sportiv, la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor și crede că are puterea de muncă necesară pentru a se antrena și a fi și ministru.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.