Un medic din Gorj câștigă cel puțin 3.000 de euro pe lună

0
197

Salariile medicilor au crescut și, în aceeași măsură, cresc și așteptările pacienților. Leafa unui doctor, în Gorj, este de circa 3.000 de euro lunar. În aceste condiții, medicilor li se cere să trateze bolnavii cu atenție și responsabilitate. În același timp, bolnavii sunt sfătuiți să nu mai ofere niciun fel de „atenție” doctorilor.

Daniel Șurlea, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Gorj, a explicat, la Sud FM, că salariile cadrelor medicale au crescut mult în ultima vreme și la fel de mari sunt și așteptările bolnavilor. „Cu gărzi, nu câștigă niciun medic sub 3.000 de euro lunar, salariu pe care îl încasează în fiecare lună. Asta nu înseamnă că nu merită banii respectivi sau că este o activitate ușoară pe care o desfășoară, dar trebuie să fie conștienți că, odată cu acești bani, au crescut și așteptările din partea asiguraților. Aceștia, când se prezintă în spital, trebuie să fie tratați cu toată atenția și să aibă necesarul de medicamente. Cel mai important e să fie tratați cu toată responsabilitatea de către medici”, a fost semnalul lui Șurlea.

Președintele CAS Gorj a vorbit și despre obiceiul pacienților de a oferi cadouri medicilor. Chiar dacă nu au fost formulate astfel de sesizări, Daniel Șurlea le recomandă bolnavilor să nu meargă cu niciun fel de „atenție” în spital. “Nu trebuie ca un pacient să mai fie condiționat în vreun fel pentru actul medical sau doctorul să mai aibă așteptări din partea pacientului, chiar dacă nu îl condiționează, la o anumită atenție. Sunt salarii. Nu spun că sunt extraordinar de mari, că poate sunt chiar mai mari în Occident, dar dacă facem comparație cu celelalte salarii din Gorj, salariile sunt foarte mari și așteptările sunt mari. Trebuie să fie o schimbare de atitudine foarte mare și din partea medicilor”, a mai spus șeful CJAS Gorj.

Articolul Original

Anunțuri publicitare

Lasă un răspuns