Un deținut, de 44 de ani, din Penitenciarul Târgu-Jiu, a murit după ce i s-a făcut rău

0
209

Un deținut, de 44 de ani, din Penitenciarul Târgu-Jiu, a murit după ce i s-a făcut rău, cel mai probabil din motive medicale.

Bărbatul, de loc din județul Argeș, a fost transportat cu o ambulanță la spital, dar medicii nu au mai putut să îl salveze, el suferind un infarct. Trupul său a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs decesul. Bărbatul se afla în spatele gratiilor din 2013, fiind condamnat la aproape 14 ani de închisoare pentru comiterea unui viol urmat de moartea victimei. Faptele au avut loc în urmă cu cinci ani, deținutul intrând atunci peste o bătrână pe care a lovit-o și a batjocorit-o, după care a abandonat-o, femeia pierzându-și viața la scurt timp. Inițial, el a fost încarcerat în Penitenciarul de la Colibași. Recent, fusese transferat la Târgu-Jiu pentru a executa o parte din pedeapsă.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.