Turiști, atenție la pericolele de pe Transalpina!

0
247

Wekendul acesta va ultimul aglomerat la Rânca, asta până la așternerea zăpezii. Drumarii gorjeni îi atenționează pe turiștii care vor ajunge în vârf de munte pentru a participa la Campionatul Național de Viteză în Coastă să aibă grijă pe munte pentru că vremea schimbătoare poate produce incidente.

Drumarii gorjeni sunt cu ochii în patru pentru ca turiștii să nu întâmpine dificultăți în circulația montană. Șeful SDN Târgu Jiu Ion Tudor susține că ei și-au luat toate măsurile de precauție pentru a evita eventualele incidente. „De câteva săptămâni, cam toate drumurile sunt aglomerate, ceea ce pe noi ne bucură. Înseamnă că se circulă, românii se bucură în continuare de vacanță, mai sunt și cei veniți din străinătate. Din păcate au fost și câteva evenimente neplăcute din cauza vitezei. La Rânca este cam ultima duminică în care se va mai urca masiv, când va fi furnicar pe munte. Ținând cont că este raliul, Campionatul Național de Viteză în Coastă, cu siguranță vor fi foarte mulți turiști. Îi atenționăm pe șoferi că sunt perioade în care drumul este închis, și sâmbătă și duminică, se va deschide în jurul prânzului, conform programului. Nu vor rămâne oamenii pe marginea drumului sau în vârful muntelui. Mare atenție și la condițiile meteo. Timpul este imprevizibil la Rânca și pe Transalpina, apare ceața, plouă și am intervenit deja pentru curățarea carosabilului de grohotișul venit de pe munte”, a declarat Ion Tudor seful SDN Târgu Jiu.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.