Polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, împreună cu cei ai Postului de Poliție Bălești, au identificat trei tineri cu vârste de 16, 21 și 29 de ani, implicați într-un caz de furt calificat. Primul suspect este din comuna Bălești, iar ceilalți doi din Lelești. Cei doi tineri majori au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în arestul IPJ Gorj, în timp ce minorul va fi cercetat în stare de libertate.
Conform cercetărilor efectuate, în noaptea de 25 spre 26 septembrie, cei trei ar fi sustras din gospodăria unui bărbat de 72 de ani, din satul Stolojani, comuna Bălești, un cazan de țuică, două drujbe, un polizor și o bicicletă, valoarea prejudiciului fiind estimată la 12.500 lei.
Polițiștii au reușit să identifice suspecții și să recupereze toate bunurile în mai puțin de cinci ore de la primirea sesizării, acestea fiind restituite persoanei vătămate. Cei doi reținuți vor fi prezentați astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu pentru măsuri legale.