22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:47:21
Acasă Actualitate Toate magazinele „second-hand“ din centrul municipiului Târgu Jiu vor fi închise. Cum...

Toate magazinele „second-hand“ din centrul municipiului Târgu Jiu vor fi închise. Cum s-a ajuns la asta

0
5

Administratorii au fost notificaţi de către Poliţia Locală cu privire la faptul că în perioada următoare trebuie să sisteze acest tip de activitate. Aproximativ zece magazine cu produse second hand funcţionează în centrul civic şi pe strada Calea Eroilor, care face parte din ansamblul monumentat conceput de marele sculptor Constantin Brâncuşi. „Există o hotărâre a Consiliul Local Târgu Jiu, care prevede că, în cel mult doi ani, magazinele de tip second hand din zona centrală trebuie să-şi înceteze activitatea sau administratorii au posibilitatea să îşi schimbe obiectul de activitate. Societăţile comerciale au fost şi sunt notificate de Poliţia Locală. Această hotărâre va fi dusă la la îndeplinire“, a spus primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Aproximativ zece magazine de acest fel funcşionează în zona centrală a municipiului Târgu Jiu.

Tinerii vor terase

Primarul oraşului lui Brâncuşi susţine aceste magazine nu aduc o imagine pozitivă municipiului, mai ales că este vorba de o zonă în care ajung şi mulţi turişti: „Scopul acestei hotărâri a fost ca municipiul Târgu Jiu să nu aibă o imagine negativă, prin astfel de activităţi. În plus, am discutat cu tinerii şi mi-au spus că doresc ca zona să fie de promenadă şi cu multe terase“. Strada Calea Eroilor, în lungime de aproximativ un kilometru, care traversează zona centrală a municipiului Târgu Jiu, uneşte cele trei capodopere ale lui Brâncuşi: Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana fără „de Sfârşit“. Strada face parte din ansamblul monumental, pentru că chiar Brâncuşi şi-a conceput creaţia în acest fel. Vă mai recomandăm să citiţi Obligaţi să respecte programul, angajaţii unei primării s-au transferat. „Pot să plece toţi, că vin alţii“ Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, înlocuit din funcţieArticolul Original

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!