În această perioadă, vânzătorii ambulanți de legume recurg la noi metode de înșelătorie pentru a profita de cumpărătorii români. Unii comercianți, în special cei care vând varză pentru murături, utilizează cântare măsluite sau telecomenzi prin care modifică greutatea indicată, înșelând astfel clienții care cumpără în cantități mari.
O astfel de situație a fost semnalată recent de o femeie care și postat un videoclip pe rețelele sociale, avertizându-și comunitatea despre înșelătoria la care a fost supusă mama sa. Potrivit declarațiilor, mama femeii a achiziționat, teoretic, 60 de kilograme de varză, însă, odată ajunsă acasă, a constatat că greutatea reală a produsului era sub 30 de kilograme. „Aveți grijă că umblă pe aici pe la noi o mașină cu niște oameni care vând varză cu cântarul ‘defect’. I-au dat lu’ maică-mea cică 60 de kilograme de varză și noi am cântărit-o și nu are mai mult de 30”, a relatat ea.
Astfel de escrocherii sunt mai frecvente în zonele rurale, unde oamenii achiziționează legume pentru conservele de iarnă. Metodele utilizate includ cântare trucate sau controlate prin telecomandă, păcălind în special persoanele în vârstă, care sunt mai vulnerabile și mai puțin obișnuite să verifice cantitatea cumpărată ulterior. Autoritățile recomandă vigilență maximă și verificarea atentă a greutății cumpărăturilor atunci când se achiziționează de la vânzători ambulanți.










