Tată și fiu, în vârstă de un an, găsiți spânzurați

0
333
tata si fiu spanzurati

Un bărbat şi fiul său, în vârstă de un an, au fost găsiţi spânzuraţi într-un apartament din Alba Iulia, după ce poliţiştii, alertaţi de mama copilului, îngrijorată în urma unor mesaje primite de la fostul său partener, au pătruns în locuinţă prin forţarea uşii, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către IPJ Alba, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01,00, o femeie de 25 de ani, din Alba Iulia, a sunat la 112, exprimându-şi îngrijorarea în legătură cu fiul său, în vârstă de un an, pe care-l lăsase în grija fostului său partener, un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Alba Iulia. Femeia ar fi avut un schimb de mesaje cu bărbatul, fără ca din acestea să rezulte, în mod explicit, faptul că viaţa minorului ar fi în pericol.

„Iniţial, bărbatul a răspuns la telefon şi a dat asigurări că fiul său este bine, exprimându-şi disponibilitatea de a demonstra acest lucru, însă a refuzat să comunice unde se află, iar ulterior nu a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului situat într-un bloc de pe strada Livezii din Alba Iulia, în care locuia cu chirie. Poliţiştii l-au identificat pe proprietarul apartamentului, un bărbat din municipiul Turda, judeţul Cluj, care nu şi-a dat acordul pentru forţarea uşii apartamentului şi s-a deplasat la Alba Iulia pentru a deschide şi a permite accesul poliţiştilor în apartament”, se menţionează în comunicat.

Întrucât uşa de acces era blocată, din interior, s-a pătruns în apartament prin forţarea acesteia.

În interiorul apartamentului, cei doi au fost găsiţi decedaţi, spânzuraţi.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare complexă, formată din poliţişti criminalişti şi de investigaţii criminale, care efectuează cercetarea la faţa locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.