26.4 C
Târgu Jiu
08 iun. 2026 20:59:53
Acasă Headlines Tăieri istorice în administrație! Premierul Bolojan dă afară 20% din angajații statului

Tăieri istorice în administrație! Premierul Bolojan dă afară 20% din angajații statului

0
183
Tăieri istorice în administrație! Premierul Bolojan dă afară 20% din angajații statului

Întâlnirea de miercuri dintre premierul Ilie Bolojan și reprezentanții celor 36 de agenții, autorități și institute aflate în subordinea Guvernului s-a încheiat cu un anunț care a stârnit nemulțumiri majore: reducerea cu 20% a numărului de angajați din fiecare instituție publică.

Primele tăieri vor viza chiar Cancelaria premierului, unde din 176 de posturi vor rămâne doar 105, măsura afectând în special secretariatul.

Salarii uriașe la unele instituții

Premierul a atras atenția asupra discrepanțelor salariale din sistem. De exemplu, directorul Institutului de Cercetare în Informatică câștigă lunar aproximativ 35.000 lei net (7.000 euro), mai mult decât dublul salariului premierului, estimat la puțin peste 15.000 lei net (3.000 euro).

Trei direcții pentru optimizarea bugetului

Potrivit surselor guvernamentale, Ilie Bolojan a prezentat trei obiective principale pentru reducerea deficitului:

1. Reducerea cheltuielilor de funcționare (inclusiv a costurilor de personal).
2. Creșterea eficienței colectării veniturilor bugetare.
3. Prioritizarea investițiilor strategice.

„Fiecare instituție trebuie să își stabilească personalul necesar și indicatorii de performanță. Urmează un pachet legislativ pentru reducerea cheltuielilor atât la nivel local, cât și central”, a declarat premierul.

Instituțiile au termen până la 22 august 2025 pentru a transmite propunerile de reorganizare, iar la finalul lunii august, Guvernul va prezenta noul pachet legislativ.

Criterii pentru păstrarea angajaților

Premierul Ilie Bolojan a cerut ca performanța și responsabilitatea să fie principalele criterii pentru menținerea posturilor. De asemenea, a solicitat analiza sporurilor „nejustificate” și integrarea de soluții digitale pentru reducerea costurilor.

Sindicatele reacționează dur

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) a cerut Guvernului să renunțe la proiect, numind măsura „o amputare a capacității administrative”.

„Este al doilea val de austeritate din această lună, după creșterea TVA-ului. Reducerea a 34.000 de posturi din administrația locală și a 6.000 de posturi din aparatul central va bloca servicii publice esențiale”, a transmis Bogdan Șchiop, președintele FNSA.

Sindicatele întreabă direct premierul:
„De sinecurile din statul român când vă ocupați, domnule Ilie Bolojan?”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!