Părinții unor elevi din Târgu Jiu au semnalat faptul că au primit de la profesori, învățători sau educatori mesajul că de joi, 5 noiembrie, toate unitățile de învățământ din Târgu Jiu vor efectua cursuri on-line. Toate școlile și grădinițele vor rămâne în scenariul roșu pentru 14 zile.
Motivul ar fi că s-a depășit rata de incidență de 3 infectări la o mie de locuitori, în Târgu Jiu.
Oficial, decizia va fi luată de Comitetul pentru Situații de Urgență în această după-amiază, menționează surse.
Sunt patru localități din Gorj cu incidență de peste 3 la mie, Târgu Jiu, Turcinești, Bustuchin, Scoarța.









