Sunt așteptate vizite la Gorj! Unele … private!

0
11

Reprezentanții Ministerului de Interne sunt așteptați la Târgu Jiu, într-o vizită….privată. Liderul PNL Târgu Jiu susține că oficialii vor ajunge în orașul pe care îl conduce chiar în această săptămână dar nu pentru un dialog cu factorii de decizie din județ. Pe lista de așteptări este trecută și vizita premierului Ludovic Orban despre care Marcel Romanescu susține că va fi o surpriză.

Și ultima vizită a premierului a fost o surpriză însă una neplăcută pentru că șeful Executivului nici nu a călcat prin Târgu Jiu. În urmă cu o lună Ludovic Orban a trecut prin Gorj bifând o întrevedere, în grabă, cu autoritățile din Novaci. Acum, primarul Marcel Romanescu susține că lucrurile vor sta diferit. “S-ar putea să fie o surpriză în ceea e privește vizita domnului premier Orban și s-ar putea să ajungă chiar zilele următoare la Târgu Jiu. Nu am toate detaliile. Președintele Dan Vîlceanu poate oferi mai multe detalii, dar sunt convins că va ajunge la Târgu Jiu. Că va ajunge când semnăm cele două proiecte pentru podul de la Lainici și pentru Casa de Cultură sau înainte ori după aceste momente, este binevenit oricând domnul Orban la Târgu Jiu. Sunt convins că va avea curajul și să stea de vorbă cu minerii și energeticienii, pentru că are foarte multe lucruri să le spună și, pe de altă parte, să primească toate doleanțele miilor de angajați care lucrează astăzi în Complexul Energetic Oltenia”.

Vizite neoficiale

Liberalul susține că până la vizita premierului, alți oficiali vor ajunge la Târgu Jiu. “Reprezentanții Ministerului de Interne vor ajunge la Târgu Jiu săptămâna aceasta. Nu într-o vizită oficială, ci într-o vizită privată, însă unul dintre subiectele pe care le voi aborda este legat de mutarea serviciilor din Instituția Prefectului către clădirea de la Drăgoeni. Sper ca UCB să își păstreze punctul de vedere exprimat anterior și să fie de acord ca acea clădire să fie pusă la dispoziția Ministerului de Interne pentru amenajarea unui sediu corespunzător pentru funcționarea acestor servicii. Nu mai știu care este punctul de vedere al universității, doar că la întâlnirile pe care le-am avut și în prezența fostului prefect Ciprian Florescu și în prezența fostului prefect Cristinel Rujan, universitatea a fost de acord cu această soluție. Mai mult decât atât, UCB este astăzi beneficiara unui cămin în curtea liceului Ion Mincu, pe care îl poate folosi pe toată perioada existenței acestei universități”, a mai declarat Marcel Romanescu.

Articolul Sunt așteptate vizite la Gorj! Unele … private! apare prima dată în Impact in Gorj.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.