Persoanele juridice pot primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o subvenție în cuantum de 2.250 lei. Condiţia pentru a obţine aceşti bani este ca angajatorii să încadreaze în muncă, pe perioadă nedeterminată persoane din următoarele categorii: şomeri peste 45 ani sau părinți unici susţinători ai familiilor monoparentale, persoane cu handicap, proaspăt absolvenți, şomeri de lungă durată sau tineri NEETs, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.
Subvențiile se acordă la solicitarea angajatorilor care încadrează în muncă persoane din categoriile mai sus menționate.
De aceeași subvenție beneficiază și angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială. Subvenția se acordă lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.
Articolul complet aici









