22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 20:36:14
Acasă Headlines Spitalul Județean caută medici. Șase posturi, scoase la concurs

Spitalul Județean caută medici. Șase posturi, scoase la concurs

0
103

Cel mai mare spital din Gorj are nevoie de medici. Este vorba despre Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu care organizează concurs pentru șase posturi de medic. Este nevoie, printre altele, de un medic pediatru, unul specialist în medicină legală ori în medicină internă.

În primă fază, peste câteva zile, în 28 octombrie, este programat concursul pentru un post vacant de medic legist la Serviciul de Medicină Legală. Urmează apoi, pe 30 octombrie, concursul pentru un post de medic rezident în ultimul an în specialitatea medicină de urgență. Acesta își va desfășura activitatea la Unitatea de Primiri Urgențe.

Alte trei concursuri sunt stabilite pentru data de 5 noiembrie. Este vorba de unul pentru ocuparea unui post vacant de medic primar în specialitatea nefrologie, la stația de hemodializă a spitalului. Acesta va avea loc la spitalul din Strada Progresului. În aceeași zi, va avea loc concursul pentru un post de medic de medicină internă și pentru unul de medic pediatru.

În plus, pe 15 noiembrie, spitalul caută să angajeze un medic gastroenterolog.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!