Spital în prag de criză. „Riscăm să restrângem activitatea!”

0

Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu este forțat să plătească daune uriașe către familia unei tinere ce a decedat pe patul de spital. În solidar cu medicul Carmen Braia, condamnată la închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și malpraxis, unitatea medicală trebuie să achite daune în valoare de 420 de mii de euro. Plata acestora este sinonimă cu o perioadă dezastruoasă pentru spital. Mai exact, conducerea celui mai mare spital din Gorj se gândește să reducă paturi și să-și mai restrângă activitatea.

Executarea silită nu mai poate fi amânată prea mult. Sentința definitivă a fost dată anul trecut, la Curtea de Apel Craiova, dar juriștii spitalului au reușit să amâne aplicarea ei. O ultimă contestație se va judeca pe 21 februarie. În cazul în care spitalul nu va avea câștig de cauză, cei 420 de mii de euro vor fi luați din conturi.

“La Curtea de Apel Craiova au fost scoase firmele de asigurări şi au băgat doctorul Braia în solidar cu Spitalul Judeţean de Urgenţe din Târgu Jiu. Executorul se îndreaptă spre cine e solvabil, adică spre noi. Am găsit tot felul de tertipuri juridice să mai eşalonăm puţin până primim noul buget. Am încercat să discutăm şi cu creditorii, să-i chemăm, să eşalonăm suma aceasta, dar nu, ei vor toţi banii odată. E foarte greu pentru spital şi vom trece printr-o situaţie extrem de gravă și nu mai putem amâna această plată”, a explicat Gigel Capotă, managerul spitalului din Târgu Jiu.

Riscurile sunt mari. Spitalul ar putea fi pus în situația de a-și restrânge activitatea din cauză că va rămâne fără bani de medicamente și salarii. „Probabil că vom fi nevoiţi, deşi sper să nu se ajungă aici, să restrângem activitatea medicală, adică: restrângerea numărului de paturi, inclusiv a numărului de paturi contractate, restrângerea numărului de servicii medicale care se desfăşoară la nivelul unităţii noastre, inclusiv în Ambulatoriul de specialitate, precum şi în secţii. Nu este o perspectivă care să ne avantajeze. Este o situaţie fără precedent, pentru că Spitalul Judeţean de Urgenţă este o unitate reprezentativă la nivelul judeţului Gorj”, a spus Costinel Popescu, directorul medical al unității spitalicești.

După ce va rămâne fără această sumă de bani, spitalul urmează să se îndrepte și împotriva medicului Carmen Braia. Este greu de crezut că va și reuși să recupereze acești bani din moment ce executorul judecătoresc n-a găsit bani suficienți în conturile doctoriței.

Carmen Braia a fost condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare, fiind găsită vinovată de moartea unei paciente în vârstă de 17 ani. Adolescenta a făcut șoc anafilactic și a murit după ce i-a fost administrat un antibiotic în spital. Anchetatorii au strâns dovezi că medicul nu a testat-o pe tânără să vadă dacă este alergică la acest antibiotic, apoi, ca să-și acopere greșeala, ar fi modificat foaia de observație împreună cu asistenta, și aceasta din urmă condamnată la închisoare cu suspendare pentru fals.

Articolul integral aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

O Stea2 Stele3 Stele4 Stele5 Stele (No Ratings Yet)
Se încarcă...

Lasă un răspuns