Spectacol umanitar pentru o fetiță, din Rovinari, bolnavă de leucemie! Pepe și Dorian Popa vor urca pe scenă

0
224

Asociația Uniunea Femeilor din Gorj se implică din nou într-un caz umanitar. De data aceasta este vorba de un pui de om în vârstă de doar 7 anișori care suferă de leucemie. Micuța Sara se află în acest moment internată într-un spital din Italia unde medicii fac tot posibilul pentru ca micuța să zâmbească din nou. Costurile sunt însă foarte mari pentru familie și cu greu reușesc să se descurce. Din acest motiv, s-a luat inițiativa de a se organiza un concert umanitar, cu artiști de renume, ce va avea loc la Casa de Cultură din Rovinari, vineri 17 ianuarie 2020, ora 16.00. La eveniment vor participa doi dintre renumiții artiștii de muzică ușoară din tară și anume, Dorian Popa și Pepe. Alături vor fi și renumiți interpreți de muzică populară precum Niculina Stoican, Constantin Enceanu, Gabi Olteanu, Roxana Croitoru, Emil Badea, Elisabeta Vasile și alții.

„Hai să dăm mână cu mână cei cu inima română, haideți cu noi pentru Sara‼ Anul 2020 îl începem cu un extraordinar spectacol umanitar cu artiști consacrați, costul unui bilet este doar 20 lei‼ Donați și gândiți-vă că fiecare bănuț pe care îl dăruiți înseamnă sănătate și o viață normală pentru Sara!”, îndeamnă reprezentanții asociației.

Donațiile se pot face și în contul Asociației Uniunea Femeilor din Gorj cu mențiunea ” pentru Sara” RO91 RNCB 0779 1597 8120 0001 BCR Târgu Jiu.




Articolul complet aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.