17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:45:37
Acasă Headlines Șofer beat, cu tractorul în șanț

Șofer beat, cu tractorul în șanț

0
90

Un șofer beat a produs un accident marți seara, pe raza comunei gorjene Văgiulești. "Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reișit faptul că un bărbat de 51 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un atelaj agricol, pe D.C. 81Văgiuleşti, a pierdut controlul direcției de mers şi a intrat într-un şanţ. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat", a comunicat IPJ Gorj.

În urma impactului, atât șoferul, cât și un bărbat, de 38 de ani, din comuna Văgiuleşti, pasager în autovehicul, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, respectiv pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere, iar atelajul agricol nu figurează înmatriculat ori înregistrat în circulație.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, de o persoană care se află sub influența alcoolului și nu posedă permis de conducere.

Original Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!