Situație DISPERATĂ la Ambulanța Gorj! Salariații se plâng că nu au echipamente de protecție anti-COVID: ”O întrebăm pe directoarea economică și ne zice să ne descurcăm”

0
11

Serviciul Județean de Ambulanță Gorj funcționează în virtutea inerției, fără ca nimeni din conducerea acestei instituții vitale pentru asigurarea asistenței medicale de urgență să gestioneze, rațional, activitatea acesteia.
Astfel, s-a ajuns în situația în care salvatorii să ceară ajutor presei și să semnaleze lipsa echipamentelor de protecție de aproape două săptămâni, în condițiile în care, în Gorj, zilnic, sunt zeci de persoane depistate ca fiind infectat cu virusul SARS-CoV-2, multe dintre acestea fiind transportate de echipajele medicale ale SJA.
”La Serviciul de Ambulanță Gorj, după data de 10 septembrie, așa numita director economic al instituției nu ne-a mai dat echipament contra COVID, respectiv mănuși, mască și spirt. Într-o săptămână, la început, ne-a dat două perechi de mănuși, două măști, iar în următoarea săptămână câte o mască. Când o întrebăm zice că nu are și să ne descurcăm, dar în acte le scade ca și cum ar fi. Poate ne ajutați să depășim această problemă majoră, pentru că până astăzi, 21 septembrie, nu avem echipamente de protecție”, este unul din mesajele trimise de salvatorii din cadrul SJA pe transmisiunea de pe Facebook a unei emisiuni a postului local de televiziune Tele3.
Practic, cadrele medicale și ambulanțierii spun că sunt trimiși, în plină pandemie, fără echipamente de protecție, în fața noului coronavirus. Lipsa echipamentelor a fost semnalată presei de câteva săptămâni, fiind vorba, atunci, doar de mănuși, însă problema s-a acutizat, fără ca nimeni din conducerea instituției să găsească soluții.
Managerul Constantin Mitroi și directorul economic, Dalia Viezure, menținută în funcție deși are aviz negativ de la Ministerul Sănătății, nu sunt preocupați să organizeze licitație pentru achiziționarea de echipamente de protecție, ci se ocupă de așa zise concursuri pentru promovarea de personal în cadrul instituției.

Cafeaua, unde-i cafeaua?

Gorjonline.ro a dezvăluit faptul că, pe 22 iunie a.c, Crucea Roșie a donat SJA Gorj, printre altele, și 6 baxuri de cafea ”Jacobs”, adică 72 de pungi, venite cu destinație specială pentru salvatori, angajați ai Ambulanței, suprasolicitați în această perioadă.
Salariații SJA spuneau că la ei nu a ajuns nimic, deși au trecut mai bune de trei luni de la momentul acelei donații.
Managerul Constantin Mitroi a declarat că cele 72 de pungi cu cafea le-a predat către Sindicatul ”Salvamed” și nu l-a mai interesat dacă acestea au ajuns la salariați.
”Am predat-o către sindicatul ”Salvamed”. A fost puțină. Nu știu dacă ei au dat-o oamenilor. Nu mă mai interesează pe mine, pentru că presupun că dumnealui (liderul de sindicat – n.r) o împarte la oameni”, afirma Mitroi, în urmă cu o săptămână.
Liderul Sindicatului ”Salvamed”, Ionel Ianc, a ținut să precizeze că la el nu au ajuns decât 10 din cele 72 de pungi cu cafea pe care urma să le dea personalului TESA.
Considerat un apropiat al managerului Mitroi, sindicalistul Ianc s-a declarat revoltat de afirmațiile acestuia potrivit cărora întreaga cantitate de cafea, primită de la Crucea Roșie, a fost data sindicatului pe care-l conduce.
Ca fapt divers, pe Mitroi și pe Ianc îi leagă și convingerile politice, ambii fiind cu PSD-ul în suflet, primul fiind susținut de social-democrați în funcția de manager al SJA, iar sindicalistul tocmai ce candidează pentru un post de consilier local la Runcu pe listele PSD.

Curtea de Conturi …

… a efectuat, la începutul acestui an, o acțiune de audit la SJA Gorj, în urma căruia au fost descoperite mai multe nereguli grave privind gestionarea bugetului instituției.
Raportul este unul devastator, spun surse din cadrul instituției, iar măsurile impuse și persoanele găsite responsabile, conturează, în mod evident, demiterea managerului și directorului economic.
Raportul întocmit de inspectorii de conturi a fost contestat, pe 11 august a.c., la Tribunalul Gorj însă, deocamdată, instanța nu a fixat un termen pentru începerea judecății.

Tag-urifeatured sja gorjOriginal Article

Lasă un răspuns