Sistem inteligent de gaze într-o localitate de sub munte

0
21

O comună de sub munte ar putea avea un sistem inteligent de distribuție a gazelor naturale, asta dacă cererea de finanțare depusă prin programul ”Anghel Saligny” va fi aprobată. Este vorba de comuna Crasna, acolo unde autoritățile locale au aprobat în ultima ședință a Consiliului Local cererea de finanțate și devizul general al proiectului.

Valoarea totală a acestei investiții se ridică la aproximativ 32.700.000 de lei, iar dacă proiectul va fi aprobat prin programul ”Anghel Saligny”, ar putea deveni realitate în comuna Crasna.

”Ne dorim foarte tare să obținem această finanțare pentru realizarea sistemului de gaze naturale în comuna Crasna. Este o investiție bine venită și mult așteptată atât de noi, ca autoritate publică locală, cât și de cetățenii din Crasna, în condițiile în care lemn nu se prea găsește, iar prețurile sunt foarte mari. Am depus proiectul la Ministerul Dezvoltării cu cererea de finanțare și un devizul de lucrări iar acum așteptăm să ne fie aprobat. Dacă o să primim banii, cam 80% din comună va beneficia de sistem de alimentare cu gaze. Spun 80%, nu pentru că nu ne dorim să avem toată localitatea acoperită, însă sunt zone unde relieful și condițiile din teren nu permit introducerea acestui sistem”, a declarat viceprimarul din Crasna, Gheorghe Sanda.

Lungimea rețelei de gaze din Crasna va fi de aproximativ 43.300 de metri și va deservi un număr de 933 de gospodări.

Primarul din Crasna Aurel Vamvu a fost mandatat de aleșii locali să depună proiectul la Ministerul Dezvoltării, dar și să semneze cererea de finanțare.

Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Lasă un răspuns