Sindicaliști din Ambulanță în greva foamei

0
34

Cinci lideri sindicali din serviciile de Ambulanţă au intrat în greva foamei, nemulţumiţi că Legea pensiilor nu recunoaşte condiţiile de muncă dificile din sistemul operativ. Salariaţii din sistem, care nu sunt de serviciu, protestează la sediul unităţilor.

Federaţia Ambulanţa anunţă, marţi, că numărul liderilor de sindicat din serviciile de ambulanţă care au intrat în greva foamei a ajuns la cinci.

”În susţinerea celor 5 lideri de sindicat, angajaţi din toate serviciile de ambulanţă, aflaţi în timpul liber, vor protesta începând de astăzi, 21 noiembrie 2023, de la ora 10.00 la ora 12.00, în sediile centrale din toate serviciile de ambulanţă. Nerecunoaşterea condiţiilor de muncă în care personalul profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă îşi desfăşoară activitatea, drept anulat prin votul din Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi prin votul plenului din Camera Deputaţilor, din data de 20 noiembrie 2023, la propunerea Guvernului României, prin Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi a Casei Naţionale de Pensii Publice, prin proiectul de lege privind sistemul public de pensii”, anunţă sindicaliştii.

Aceştia cer o întâlnire de urgenţă cu premierul Marcel Ciolacu, dar şi cu miniştrii Muncii şi Sănătăţii ”pentru a stabili modalitatea de soluţionare a revendicărilor sindicale şi pentru a se găsi soluţii care să resolve situaţiile cu care se confruntă serviciile de ambulanţă”.

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.