22.1 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 19:55:12
Acasă Eveniment Severin: A ajuns în stare critică la spital, după ce a căzut...

Severin: A ajuns în stare critică la spital, după ce a căzut de la etajul 4

0
80

Scene de groază, în această dimineață, în Drobeta-Turnu Severin, după ce un bărbat de 51 de ani a încercat să-și pună capăt zilelor aruncându-se de la etajul 4. A fost preluat de ambulanță în stare critică, transportat la UPU și, ulterior, transferat pe secția ATI a Spitalului Județean.

Alarma a fost dată de fratele bărbatului. La fața locului, s-au deplasat pompierii, cu un modul de descarcerare și o ambulanța SAJ.

“În această dimineață, un echipaj de descarcerare din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin a intervenit, în municipiu, pentru salvarea unei persoane căzute de la înălțime. La sosirea pompierilor, un bărbat, în vârstă de circa 50 de ani, se afla imobilizat într-un element metalic, după ce acesta a căzut de la etajul IV al unui bloc de locuit. Victima a fost extrasă de urgență și predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Bărbatul a fost transportat în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin”, au transmis reprezentanții ISU Mehedinți.

Poliția face cercetări

“La data de 9 mai a.c., ora 07.57, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că fratele său s-ar fi aruncat în gol de la etajul 4. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică și Biroului de Investigații Criminale care, în urma cercetărilor efectuate au stabilit că un bărbat de 50 de ani, din Drobeta-Turnu Severin s-a aruncat de la fereastra apartamentului său, situat la etajul 4. Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea identificării tuturor cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, a informat și IPJ Mehedinți.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!