17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 21:02:35
Acasă Actualitate Șeful Ocolului Novaci își protejează odrasla! Fiul din arest, figurează în concediu...

Șeful Ocolului Novaci își protejează odrasla! Fiul din arest, figurează în concediu de odihnă la locul de muncă

0
48

Fiul șefului Ocolului Silvic Novaci a participat la un concurs pentru un post chiar în instituția condusă de tatăl său, asta anul trecut. A susținut examenul, a luat nota 9.50 și astfel a obținut postul de inginer silvic la Ocolul Silvic Novaci. La acel moment, Mihai Dafinescu a spus public că pasiunea pentru silvicultură a moștenit-o chiar de la tatăl său. După ce a terminat liceul, Mihai a decis să-și clădească un viitor frumos și a absolvit două facultăți, Dreptul și Silvicultura. Tânărul de 25 de ani a mai precizat atunci că nu a fost simplu să ajungă acolo unde și-a propus, însă prin studiu și perseverență a promovat cu nota maximă examenul susținut la nivel național pentru funcția de inginer.

După accidentarea mortală a femeii din Novaci, Dafinescu a ajuns în arestul poliției pentru o lună de zile. În această perioadă, în mod surprinzător, inginerul silvic figurează în concediu de odihnă la locul de muncă, semn că șeful său direct, adică tatăl, a făcut în așa fel încât fiul să revină, din arest, fără probleme, înapoi la serviciu.

Deși totul se petrece într-un fief liberal, unde orice este monitorizat și se pot folosi de orice pârghii legale pentru verificarea situației, starea lui Mihai Dafinescu, la locul de muncă, nu impune un control.

Tag-urifeatured mihai dafinescuOriginal Article

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!