ŞEFUL JUDEŢULUI, MESAJ pentru Vâlceanu. Să spună ce-a făcut pentru judeţ

0
145

Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj a reaţionat după ce, vineri, într-o conferinţă de presă deputatul PNL i-a cerut să-şi dea demisia.

Dan Vâlceanu l-a criticat pe Cosmin Popescu pentru că a declarat, înainte de rectificarea bugetară, că primarii vor primi fondurile necesare pentru asigurarea cofinanţărilor la investiţii şi pentru funcţionare. După ce s-au aflat sumele repartizate Gorjului, liderul PNL Gorj i-a solicitat şefului de la judeţ să le ceară scuze edililor, pentru că nu au venit banii necesari primăriilor. În replică, preşedintele Consiliului Judeţean îi transmite deputatului liberal să spună public cu ce a ajutat Gorjul în primii doi ani de mandat. Popescu dă asiguri că primarii nu vor avea probleme pe viitor cu asigurarea cofinanţării proiectelor de investiţii şi a anunţat că guvernul va mai face rectificări bugetare până la finele anului.“Este o primă rectificare. Aşa cum ştiţi, şi anul trecut au fost mai multe rectificări în cascadă. Rectificare, care, poate, a fost afectată şi de sumele allocate judeţelor afectate de calamităţi, pentru că dacă nu erau acele lucruri, cu siguranţă, suma era mult mai mare. Aşteptăm încasările lunilor iulie, august, după care, vom beneficia, cu siguranţă, de o nouă rectificare, pentru că, în niciun an, nicio unitate administrativ-teritorială nu a fost pusă în imposibilitatea de a-şi duce la bun sfârşit proiectele şi să nu fie asigurată funcţionarea. Am văzut că Dan Vâlceanu a pomenit că vor fi probleme cu proiectele de investiţii. Îl invit să spună ce proiecte au fost afectate, acum, de această rectificare. Dumnealui de ce nu-şi dă demisia? Să ne spună cu ce a ajutat judeţul Gorj în doi ani de mandat de deputat. Niciun primar nu se află în imposibilitatea de a-şi achita cofinanţările pe viitor. Cu siguranţă, guvernul României se va îngriji de aceste UAT-uri care au nevoie de cofinanţare şi va găsi soluţia legală să ajute primarii, ca de fiecare dată”, a declarat Cosmin Popescu.




Sursa aici

Noul sistem de abonare prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona la acesta pagina și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.