17.8 C
Târgu Jiu
28 mai 2026 23:46:12
Acasă Headlines Șeful DGA, eliberat din funcție. Nu mai avea acces la informații secrete

Șeful DGA, eliberat din funcție. Nu mai avea acces la informații secrete

0
23

Șeful Direcției Generale Anticorupție (DGA) din Ministerul de Interne, Cătălin Ioniță, a fost eliberat din funcţie.

Potrivit MAI, Ioniță nu mai deține autorizaţia de acces la informaţii clasificate din partea Oficiului Registrul Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), necesară exercitării funcţiei.

„În prezent, ofițerul este pus la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne în vederea stabilirii altor atribuții profesionale. Conducerea Direcției Generale Anticorupție este asigurată, conform atribuțiilor din fișa postului, de către adjuncții acestei structuri”, a transmis Ministerul Afacerilor Interne.

Cătălin Ioniţă a fost urmărit penal, în 2018, pentru trafic de influenţă şi fals în declaraţii. Procurorii DNA l-au acuzat pe fostul şef al Poliţiei Române că a pretins de la o persoană cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 4 hectare dintr-un teren de 18 hectare, promiţând în schimb că va determina anumiţi funcţionari publici să urgenteze finalizarea unei proceduri de punere în posesie

În 2019, procurorii anticorupție au clasat dosarul pe motiv că fapta nu există.




Sursa aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

error: Conținutul este protejat!!