Celebrul mijlocașul este cunoscut pentru viața sa foarte tumultoasă pe care a avut-o cu femeile. Iar acum dă şi numele celor care i-au trecut prin pat. Chiar le şi bărfeşte.
Saša Ćurčić, fost jucător al OFK Belgrad și Partizan, a fost unul dintre primii fotbaliști sârbi care au jucat în Premier League. În 1995, l-a întărit pe Bolton, apoi s-a transferat la Aston Villa și, mai târziu, a apărat și culorile Crystal Palace din Londra.
Potrivit acestuia, multe nume cunoscute i-au trecut prin pat inclusiv femei din afara sportului. După ce s-a mutat la clubul Crystal Palace, a cumpărat imediat un apartament luxos în Londra, iar despre petrecerile de acolo a vorbit toată lumea la acea vreme.
„Am avut pe cele mai celebre modele ale anilor ’90. Nu am plătit niciodată pentru sex, aș prefera să mă sinucid decât să fac asta. Nu am fost niciodată cu o prostituată și nici cu starlete pline de silicon. Plasticul nu-mi place, pentru mine au fost doar femei naturale „, a spus Ćurčić într-un interviu recent.
A făcut amor cu Naomi de 30 de ori
El susține că a „prins-o” și pe celebra Naomi Campbell. „Era o susţinătoare înflăcărată Crystal Palace. A venit la un meci o dată și ne-am întâlnit în zona VIP. După câteva săptămâni, am invitat-o la o petrecere pe care am avut-o. Curând am început să ne întâlnim, dar ea nu a vrut să se culce cu mine la prima întâlnire. E o femeie dură. Abia după a douăzecea întâlnire a fost pregătită. Am făcut sex de treizeci de ori , a declarat Ćurčić. Uniunea nu a durat mult, sârbii au fost deranjați de tulburarea ei și de înclinația spre cocaină.
„Urăsc părul femeilor și ea îl lăsa peste tot în apartament. Era dezordonată, ca toate modelele. Nici nu se demachia înainte de culcare. Dezgustător… încă trăgea multă cocaină, provocând o mulțime de incidente, insultând menajere, aruncând scrumiere asupra lor … Provoca scandaluri în discoteci și am decis să pun capăt acestei povești ”, spune acum Čurčić, în vârstă de 48 de ani.
Printre femeile care (se presupune) că au aterizat în patul său, este şi Carmen Electra: „Am fost și cu Eva Herzig, dar Carmen este cea mai bună la sex. Am făcut cascadorii în piscină cu ea până la șapte dimineața. A fost cea mai nebună. ”
Reamintim că Saša Ćurčić s-a retras din fotbal în anul 2000, la doar 29 de ani, informează time24.









