Școlile din Tg-Jiu dotate cu mobilier școlar și echipamente informatice!

0
99

Primăria Municipiului Târgu Jiu, alături de Consiliul Local, au dat curs solicitărilor venite din partea unităților de învățământ din oraș privind alocarea de fonduri din bugetul local în bugetul propriu al acestora, în vederea achiziționării unor dotări necesare pentru buna desfășurare a activității didactice.

În ședința ordinară a Consiliului Local de luni, 26 noiembrie a fost aprobată alocarea de la bugetul local a fondurilor pentru achiziționarea de: echipamente informatice la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu”, mobilier școlar și echipamente informatice la Școala Generală „Ecaterina Teodoroiu” și Școala Generală „Constantin Brâncuși”, dotări aferente sistemului de supraveghere video la Colegiului Național „Tudor Vladimirescu”, dotări pentru blocurile alimentare la Grădinița nr. 8 și Grădinița „Mihai Eminescu” și dotări cu mobilier pentru amfiteatrul Grupului Școlar Bârsești.
,,Această acțiune este o continuare a programului inițiat la începutul acestui an, de asigurare a unei baze materiale în concordanță cu cerințele actuale, întrucât în prima parte a anului au mai fost achiziționate dotări similare și pentru alte unități școlare din municipiu”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Valoarea investițiilor se ridică la peste 380.000 lei, bani alocați de la bugetul local.




Sursa aici

Lasă un răspuns